MERGEŢI ÎNAINTE
Serviciul Divin din Sabat- 3 iulie 2010
Conferinţa Generală
Introducere
Bună dimineaţa fraţi şi surori în Hristos!
Ce privilegiu să ne închinăm împreună în această ultimă dimineaţă de Sabat, a celei de a 59–a sesiuni a Conferinţei Generale. Suntem recunoscători pentru căile pe care Dumnezeu a condus biserica Sa în această săptămână. Lui îi aducem toată slava!
Biserica Adventistă de Ziua Şaptea este într-o călătorie orânduită de cer şi suntem aproape acasă. Cred cu toată inima mea că Isus vine curând! O spunem în toate limbile…Jesus revien bientot! (franceză), Haysoos vee-en-nay (vien-a ) pronto! (spaniolă), Brehvee Jayzeus voltarah! (portugheză), Isus priedot skora! (rusă), Yesu ana-kuja kari-buni sana! (swahili), Yesu knee me…Kgauld…O shim-knee-dah! (coreeană), Yesu zhai-lie! (chineză), Yesu jelldee eye-gah! (hindusă), Si Haysus eye ma-lahh-pit nang duma-ting! (tagalogă), Ha ana ahti seriahn! (arabă), Yahsus kommt bahldt! (germană) … și în multe alte limbi ale lumii.
Apreciez spiritul şi entuziasmul minunat a familiei noastre globale. Deşi suntem cu toţii mândri de naţiunile şi de culturile noastre, îl laud pe Domnul că există o cultură a lui Hristos care ne leagă împreună şi care le întrece pe toate celelalte. În spiritul acesta am nevoie de rugăciunile voastre pentru ca mesajul pe care îl împărtăşesc astăzi să fie auzit cu claritate, iar mesagerul să nu fie înălţat. De aceea, dacă este vreo idee cu care sunteţi de acord, vă rog să răspundeţi cu un AMIN din toată inima, în loc de aplauze. Vă mulţumesc pentru ajutorul pe care mi-l daţi ca să pun solia şi nu solul în centrul întâlnirii noastre.
Lumea haotică, Cuvântul ferm
Semnele venirii lui Hristos cresc în frecvenţă şi intensitate în fiecare zi: evenimente distructive în natură, mare confuzie în lumea politică, activităţile răspândite și compromiţătoare ale ecumenismului, creşterea dramatică şi influenţa spiritismului, deteriorarea economiilor lumii, dezintegrarea valorilor familiale, necredinţa în autoritatea absolută a Cuvântului cel Sfânt al lui Dumnezeu şi a cele zece porunci, creșterea incidenței activităților ilegale şi decăderea morală, războaie şi veşti de războaie şi multe altele. Toate arată fără greşeală către punctul culminant al istoriei acestui pământ şi venirea Domnului pentru a ne lua în ultima călătorie spre casa noastră din ceruri.
Ce binecuvântare nespusă să ştii că în mijlocul nesiguranţei acestei lumi, care ne înconjoară, putem să ne bazăm, cu o încredere absolută, pe Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu. În decursul istoriei umanităţii şi împotriva atacului neodihnit al Satanei, Dumnezeu a păstrat Cuvântul Său cel Sfânt. Biblia conţine un raport exact al originilor noastre, un raport credibil al salvării noastre, şi o anticipare glorioasă a iminentei noastre eliberări. Ca Adventişti de Ziua a Şaptea, noi considerăm Biblia temelia tuturor convingerilor noastre şi vedem în paginile ei identitatea şi misiune nostră profetică unică.
Identitatea şi misiunea adventistă
Dumnezeu a ridicat din lumea această haotică Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, cu puterea adevărului Său. Noi am fost destinaţi să fim un popor deosebit, poporul rămăşiţei lui Dumnezeu, să-L înălţăm pe Hristos, neprihănirea Sa, întreita solie îngerească din Apocalipsa 14, şi iminenta Sa venire. Ca şi creştini care ne încredem în Biblie şi trăim în ultimele zile ale istoriei acestui pământ noi trebuie să fim ceea ce Apostolul Pavel numeşte „ o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și L-a câștigat ca să fie a Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).
Ca şi poporul rămăşiței lui Dumnezeu, identificat în Apocalipsa 12:17 drept cei „ care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Hristos”, noi avem o solie unică de speranţă şi mandatul să proclamăm lumii harul lui Dumnezeu. În Mărturii, volumul VII, citim: ”Adventiştii de Ziua a şaptea au fost aleşi de Dumnezeu pentru a fi un popor deosebit, despărţit de lume… El i-a făcut reprezentanţii Lui şi i-a chemat Să-i fie ambasadori în ultima lucrare de salvare.”
Sabatul
Una dintre caracteristicile care identifică poporul lui Dumnezeu din zilele din urmă este faptul că membrii bisericii Sale acceptă şi cred TOATE cele zece porunci ale lui Dumnezeu incluzând porunca a patra, care ne cheamă să ne amintim de ziua cea sfântă a Domnului, Sabatul. Păzirea Sabatului nu este doar un semn al creaţiunii Sale de la început, ci va fi SEMNUL poporului lui Dumnezeu din zilele din urmă, în contrast cu aceia care vor primi semnul fiarei şi reprezintă încercarea de a sfinţi o zi pe care Dumnezeu nu a considerat-o sfântă.
Sabatul şi Întreita Solie Îngerească
Sabatul şi semnificaţia lui are legătură cu fiecare dintre cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14. Primul înger „care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică” – neprihănirea lui Hristos – proclamă: ”temeţi-vă de Dumnezeu şi daţă-i Slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor”. Dumnezeu este Creatorul şi Lui trebuie să ne închinăm în Sabatul Său, ca semn al loialităţii noastre faţă de Cuvântul şi puterea Sa creatoare. Al doilea înger proclamă în versetul 8: ”A căzut, a căzut Babilonul,…care adăpa toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” A stricat poruncile lui Dumnezeu şi a instituit o altă zi de închinare, alta decât Sabatul zilei a şaptea, care este singurul semn al lucrării creatoare a lui Dumnezeu. Al treilea înger anunţă, în versetele 9-12, că „ dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână” el sau ea va fi chinuit sau distrus cu foc şi pucioasă. Dacă te închini fiarei şi chipului ei respingi UNICUL semn declarat de Dumnezeu un test al loialiții față de El – Sabatul zilei a şaptea.
Mântuirea
Al treilea înger îşi încheie proclamaţia în versetul 12 prin identificarea poporului lui Dumnezeu: cei care „păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au credinţa lui Isus”. Noi ne bazăm în întregime pe Isus şi pe relaţia noastră cu El, pentru mântuire. Prin harul lui Hristos pe care-l proclamăm obținem mântuirea, nu prin fapte. Harul este făgăduinţa iertării lui Dumnezeu şi oferirea puterii lui Dumnezeu – îndreptăţirea şi sfinţirea. Nu poţi să separi ceea ce Hristos face PENTRU tine (îndreptăţindu-te zilnic ca şi când nu ai fi păcătuit) de ceea ce El face ÎN tine (sfinţindu-te zilnic pe măsură ce te supui Lui şi permiţi puterii Duhului Sfânt să-ţi schimbe viaţa pentru a deveni din ce în ce mai mult asemenea lui Isus). Aceasta este Evanghelia veşnică despre care se vorbeşte în prima solie îngerească, este neprihănirea prin credinţă. Din acest motiv Adventiştii de Ziua a Şaptea ar trebui să fie cele mai puternice voci în proclamarea harului lui Dumnezeu! Tema Marii Lupte este în întregime despre harul lui Dumnezeu şi rolul lui în salvarea păcătoşilor şi de asemenea despre puterea de a-i transforma în fii şi fiice ale Sale, martori credincioşi în proclamarea întreitei solii îngereşti, zeloşi prin Duhul Sfânt, printr-o legătură trainică cu Isus, Autorul şi Desăvârșitorul credinței noastre.
Sângele ispăşitor al Lui Isus Hristos pe cruce şi slujba Lui ispăşitoare din sanctuarul ceresc au un singur scop – salvarea fiecărui păcătos care se pocăieşte. Astfel, prin jertfa Sa ispăşitoare şi lucrarea Lui de Mare Preot, noi putem „să venim cu îndrăzneală înaintea Tronului Harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har în vreme de nevoie”. Suntem chemaţi să proclamăm unei lumi bolnave de păcat tocmai acest har minunat, puternic şi mântuitor. Mai mult decât atât, doar o înţelegere adevărată a adâncimilor harului lui Dumnezeu poate îndepărta orice bază care să justifice poziţiile extreme ale îngăduinţei de sine sau ale îndreptăţirii de sine. Calea către Hristos, această carte minunată, ne spune că „Nu avem motiv pentru înălţarea de sine. Speranţa noastră se poate baza doar pe neprihănirea lui Hristos care ne este atribuită (îndreptăţirea), şi pe aceea realizată de Duhul Sfânt care lucrează în şi prin noi(sfinţirea)”.
Spiritul Profeţiei
Găsim în Apocalipsa 12:17 un alt semn distinctiv important al poporului rămăşiţei lui Dumnezeu. Citim că ei „ţin mărturia lui Isus Hristos”, iar Apocalipsa 19:10 ne spune că „mărturia lui Isus este duhul prorociei”. Acelaşi spirit care a mişcat bărbaţii sfinţi din vechime, a ridicat în aceste ultimele zile din nou un mesager pentru Domnul. Fraţii mei şi surorile mele din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Dumnezeu ne-a dat unul dintre cele mai mari daruri posibile prin scrierile Spiritului Profetic. Tot aşa cum Biblia nu este niciodată demodată sau irelevantă, nu este nici mărturia solului lui Dumnezeu din timpurile din urmă. Dumnezeu a folosit-o pe Ellen G. White, un slujitor umil, pentru a ne oferi o perspectivă inspirată asupra Scripturii, profeţiei, sănătăţii, educaţiei, relaţiilor, misiunii, familiei şi a multor altor subiecte. Să citim Spiritul profetic, să ascultăm de Spiritul Profetic şi să împărtăşim Spiritul profetic. Sunt aşa de multe cărţi extraordinare care pot fi oferite, incluzând cartea indicată pentru distribuire, mai mult ca oricare alta, de Ellen White – Tragedia Veacurilor. Mulţumim Domnului pentru libertatea religioasă din ţara aceasta şi din alte ţări, care ne permite să împărtăşim adevărul. Spiritul Profetic este unul dintre semnele de identificare ale poporului lui Dumnezeu din zilele din urmă şi se aplică la fel de mult astăzi ca oricând înainte, pentru că ne-a fost dat chiar de Cer. Ca şi rămăşiţă credincioasă a lui Dumnezeu, fie ca niciodată să nu facem fără efect lumina preţioasă dată nouă prin scrierile Ellenei G. White.
Umilinţă asemenea lui Hristos
Când folosim termenul biserica rămăşiţei sau poporul rămăşiţei nu trebuie să-l folosim niciodată într-un mod egocentric, exclusivist. Noi suntem destinați a fi cel mai umil popor de pe faţa pământului, recunoscând totala noastră nevoie de Isus, Mântuitorul nostru, lăudându-l pe El pentru chemarea de a face parte din această mare mişcare Adventă. Această mişcare Adventă este alcătuită din oameni umili şi simpli – nu simplişti – ci simpli. Mulţi din poporul lui Dumnezeu sunt educaţi, disciplinaţi şi eficienți şi totuşi suntem meniți a fi un popor simplu. Mântuitorul nostru a vorbit cu o autoritate uimitoare şi totuşi a fost destul de umil pentru a ajunge la cei mai netrebnici dintre păcătoşi. Această biserică nu este doar o altă denominaţine, este o mişcare unică, iniţiată de Cer, cu o misiune de salvare pentru lume, care trebuie să înainteze continuu în umilinţa lui Isus. Lumea are nevoie să audă solia lui Hristos de la un popor care este asemenea lui Hristos. Când vom fi transformaţi prin harul Său, vom predica, vom învăţa şi vom mărturisi solia directă a Bibliei şi a Spiritului Profetic într-un mod plin de umilinţă, iubire şi înţelegere. Când noi, cu toată umilinţa, ne vom sprijini în totalitate pe braţele veşnice ale Domnului nostru, El va lucra prin noi într-un mod impresionant pentru a duce ultima solie de milă unei lumi muribunde. Succesul nostru în încheierea acestei lucrări depinde de supunerea faţă de Cuvântului lui Dumnezeu şi de călăuzirea Duhului Sfânt; depinde de dispoziţia noastră de a ne umili înaintea Creatorului şi de negarea eului, pentru ca Isus să ne poată controla şi să poată birui păcatul din noi. De asemenea depinde de pregătirea noastră și de disponibilitatea de a cere cu umilinţă redeşteptare şi reformă în vieţile noastre personale şi de biserică, redeşteptare şi reformă care vor conduce la revărsarea Duhului Sfânt în ploaia târzie.
În Mărturii, vol. VIII, sora White a consemnat o viziune intitulată: „Ce ar fi putut fi?” Ea a văzut că Dumnezeu intenționase să facă două lucruri la Sesiunea Conferinţei Generale din 1901:
-
Reorganizarea bisericii, care s-a înfăptuit și a dus în mare parte la structura pe care o avem astăzi, şi
-
Asigurarea revărsării Duhului Sfânt, care nu a avut loc pentru că în biserica lui Dumnezeu era necredinţă şi liderii şi poporul Său nu s-au umilit înaintea Lui.
Biserica a ratat ocazia de a primi ploaia târzie şi lucrul acesta s-a întâmplat acum 109 ani. Să nu-L facem pe Dumnezeu să mai aştepte pentru revărsarea ploii târzii şi pentru revenirea lui Isus. Trebuie să ne rugăm cu seriozitate pentru această experienţă. Am făcut-o în timpul acestei sesiuni şi trebuie să continuăm să căutăm cu consecvenţă voia lui Dumnezeu în vieţile noastre și după ce vom părăsi acest loc. Sora White clarifică acest lucru, „ O redeşteptare a adevăratei evlavii printre noi este cea mai mare şi cea mai urgentă dintre nevoile noastre. Căutarea acesteia ar trebui să fie prima noastră lucrare”. În timpul sesiunilor de lucru ale Conferinţei Generale aţi implorat redeşteptarea şi reforma, Duhul Sfânt şi ploaia târzie. Fraţi şi surori, este timpul. Domnul vine curând! El vrea să-şi folosească biserica Sa, biserica rămăşiţei, în cel mai puternic mod cu putinţă. Domnul tânjeşte să reproducă în noi propriul Său caracter. Lucrul acesta se poate întâmpla dacă ne predăm Lui în fiecare zi. Aşa cum ne spune Pavel în Filipeni 2:5, „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”. Dacă ne legăm de Hristos în fiecare zi şi îi permitem să lucreze prin noi, vom fi folosiţi de Duhul Sfânt pentru a proclama harul Său şi pentru a grăbi venirea Domnului nostru Isus Hristos. Amintiţi-vă, aceasta este mişcarea Adventă, un popor chemat, o biserică rămăşiţă, un popor al destinului, un popor aflat în călătorie spre cer în timp ce proclamă harul lui Dumnezeu.
În cartea Parabolele Domnului Hristos citim despre dorinţa Lui Hristos pentru poporul Său, „Hristos aşteaptă tânjind de dorinţa de a se manifesta în biserica Lui. Când caracterul lui Hristos va fi în mod desăvârşit reprodus în poporul Său, atunci El va veni ca să pretindă ce-i al Său. Este privilegiul oricărui creştin nu numai să aştepte dar să şi grăbească venirea Domnului Isus Hristos. Dacă toţi cei care iau numele Său ar aduce roade pentru slava Sa, cât de repede ar fi întreaga lume semănată cu sămânţa evangheliei. Ultima mare recoltă ar fi strânsă urgent şi Hristos ar veni să-şi adune grâul preţios”.
Ieşirea lui Israel din Egipt
În Vechiul Testament, Dumnezeu a chemat un popor deosebit cu o solie şi un destin. Ei au fost chemaţi să pornească într-o călătorie a credinţei şi prin încrederea în El să proclame harul lui Dumnezeu lumii. Copiii lui Israel au trăit în Egipt timp de 400 de ani şi au ajuns să fie sclavii egiptenilor. Am crescut în Egipt până la vârsta de 8 ani. Casa mea a fost oraşul Cairo. Ştiam foarte puţine despre lumea din afara Orientului Mijlociu. Este un loc minunat plin de oameni minunaţi. Totuşi, în acele vremuri antice, Israel era sclav în Egipt. Dumnezeu i-a folosit pe Moise, Aron şi Miriam într-un mod miraculos pentru a-şi elibera poporul pentru o călătorie … o misiune faţă de lume. După cele 10 plăgi finale şi devastatoare, copii lui Israel au plecat îndreptându-se in direcția sud, față de Egipt.
Exod 13:21 menţionează că „Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor ca să-i călăuzească pe drum, şi noaptea într-un stâlp de foc…” Ce Dumnezeu minunat! El ne va conduce şi ziua şi noaptea! Domnul i-a condus spre partea de vest a Mării Roşii, lângă Deşertul Egipetean. Citim în capitolul 14:2 că Dumnezeu i-a condus spre un loc „să tăbărască înaintea Pihairotului, între Migdol şi Mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâşti, lângă mare”. Tatăl meu, care a petrecut aproape 15 ani în Egipt, simte că ştie unde este locul acesta aşa cum este descris în Patriarhi şi Profeţi. Este un loc unde Dumnezeu şi-a putut demonstra puterea împotriva Egiptenilor. Unii specialişti biblici cred că copii lui Israel au trecut Marea Roşie printr-un loc plin de stufăriș… Ce valoare ar fi avut un asemenea loc pentru Dumnezeu, în demonstrarea Puterii Sale? Absolut nici o valoare! În realitate, era un loc foarte dificil. Pe măsură ce Israeliţii înaintau în călătoria lor spre sud, ei aveau Deşertul Egiptean la vest, un munte în faţă, Marea Roşie la est şi Egiptul în spatele lor. Capitolul continuă descriind felul în care Faraon s-a răzgândit şi şi-a mărşăluit forţele pentru a-i urmări pe Israeliţi cu „600 de care de luptă cu oameni aleşi, şi toate carele egiptului” (vers. 7). Versetul 10 ne spune despre groaza Israeliţilor când au auzit armata lui faraon venind. De ce, atunci când Dumnezeu ne conduce, noi ne înspăimântăm? Israeliţii au avut parte de demonstraţia cu norul şi stâlpul de foc – de ce nu s-au încrezut în puterea care-i conducea? Să învăţăm această lecţie. Israeliţii erau aşa de tulburaţi încât l-au certat pe Moise în versetul 11, spunând, ”Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie?” De ce uneori acţionăm şi noi în acelaşi fel? Vedem semnele miraculoase ale îndrumării şi milei lui Dumnezeu şi apoi, când ceva nu funcţionează, îl acuzăm tot pe El.
În versetul 13, Moise le spune oamenilor să nu se teamă, „staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta”. Deseori suntem tentaţi să acţionăm conform impulsurilor noastre fără să-i permitem lui Dumnezeu să ne îndrume paşii. Totuşi, Domnul ne cere să înaintăm doar sub călăuzirea Sa. De aceea a dat Moise puternica făgăduinţă din versetul 14, făgăduință a cărei împlinire ar trebui s-o cerem cu toţii pe masură ce ne confruntăm cu apogeul marii lupte dintre Hristos şi Satana, „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi”. Fraţi şi surori, Domnul se va lupta pentru noi. El ne va deschide calea. El va da biruinţă bisericii Sale, dar trebuie să ne încredem în El, trebuie să ne umilim înaintea Lui, trebuie să Îl ascultăm, şi trebuie să-I permitem să ne călăuzească. Apoi, Dumnezeu le-a dat copiilor lui Israel, prin Moise, aceeaşi poruncă pe care o dă bisericii rămăşiţei din zilele din urmă, astăzi. Versetul 15 declară: „Și Domnul i-a spus lui Moise,’Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să PORNEASCĂ ÎNAINTE’”. Când Dumnezeu spune să Mergem Înainte, trebuie să Mergem Înainte.
Totuşi, copii lui Israel nu aveau viziunea de ansamblu. Ei uitaseră cum i-a condus Dumnezeu în trecut. Noi să nu uităm niciodată cum a condus Dumnezeu această mişcare Adventă în trecut şi cum o va conduce El în viitor spre biruință, pentru gloria numelui Său şi justificarea planului Său de salvare înaintea întregului univers. Suntem la finalul marii lupte şi Dumnezeu ne spune să Mergem Înainte.
Dar ce au făcut copii lui Israel? S-au simţit prinşi în capcană din cauza deşertului din dreapta, muntelui din faţă, a Mării Roşii care era în stânga şi armatei egiptene care se apropia din spate. Au eşuat să-şi pună încrederea în puterea lui Dumnezeu. Tot ceea ce puteau să vadă erau obstacolele.
Nu ştiu ce obstacole ai în faţă astăzi. Nu ştiu cu ce obstacole crezi că se confruntă astăzi biserica. Oricare ar fi acestea Dumnezeu are o cale de rezolvare atât pentru fiecare dintre noi personal, cât şi pentru biserică, dacă proclamăm harul Său.
Ce obstacole întâmpinaţi Sabatul acesta?
-
Întâmpinaţi:
Munţi de îndoieli cu privire la Biblie?
O mare de interpretări liberale ale Cuvântului lui Dumnezeu?
Armate de confuzie spirituală?
Dumnezeu ne asigură că noi suntem o naţiune sfântă, un popor deosebit – MERGEȚI ÎNAINTE
-
Vă confruntaţi cu:
Munţi de dificultăţi financiare?
O mare de conflicte familiale şi personale?
Forţe de schimbări sociale negative?
Domnul ne încurajează, MERGEŢI ÎNAINTE, voi sunteţi poporul meu ales.
-
Sunteţi înconjuraţi de:
e un adevar care trebuie implinit neaparat.
Dumnezeu sa aduca la indeplinire implinirea profetiei.
ApreciazăApreciază
Domnul să vă binecuvînteze pentru faptul că v-aţi ostenit să traduceti apelul preşedintelui. Chir am avut nevoie de o gură de oxigen pentru a ,,Merge înainte”. Mulţimesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană