Etica Creștină


                                                 
                                                              
                                            BISERICA ADVENTISTĂ DE ZIUA A ȘAPTEA

MISIUNEA GREACĂ

CENTRUL DE EDUCAȚIE CONTINUĂ

PENTRU SLUJIRE

 

 

Etica Creștină

 

 

 17 septembrie – 1 octombrie 2011

I. INTRODUCERE

Acest studiu se referă la comportamentul creștin responsabil în toate aspectele viețuirii de zi cu zi.  

  1. A.     Definiții
    1. 1.      Definiția de bază

Etica este un set de principii sau valori morale; o teorie sau un sistem al valorilor morale. Etica înseamnă principiile de comportament: ceea ce este bine sau rău.

  1. 2.      Definiția din perspectivă creștină

a. Studiul principiilor și practicilor în ce privește binele și răul în lumina Scripturii;

b. Aplicarea valorilor creștine în comportament;

c. Traducerea învățăturii în fapte, aplicarea credinței creștine.

  1. 3.      Câteva folosiri greșite a termenilor “etic” și “moral”

Acești doi termeni sunt interschimbabili dar nu sunt identici. Termenul  “moral” vine din latină și înseamnă “obicei” sau  “uzanță.” Morala este ceea ce fac oamenii.

Cuvântul  “etic”  vine din greacă și înseamnă ”standard, regulă” sau ”normă”. În contrast cu morala, etica poartă ideea a ceea ce ar trebui să facă oamenii.

Etica înseamnă credința transformată în fapte și acțiuni. Este trăirea după principiile biblice, nu doar a fi în cunoștință de ele.

  1. 4.      Imoral, amoral, nonmoral

Cuvântul  moral poate fi negat în trei moduri diferite. Imoral înseamnă o persoană sau faptă rea din punct de vedere etic. O persoană amorală  este neînstare să ia decizii etice. Nonmoral înseamnă ceea ce nu are de-a face cu morala sau etica. De exemplu dacă supa de pește trebuie să conțină sau nu suc de roșii este o chestiune nonmorală.

  1. B.     De ce este importantă Etica Creștină?
    1. 1.      Pentru că toți oamenii au de-a face zilnic cu decizii morale sau etice.
    2. 2.      Pentru că toți oamenii au nevoie de lumină și înțelepciune în luarea acestor decizii.
    3. 3.      Pentru că stimulează creșterea personală și spirituală. Etica oferă standardul prin care credincioșii pot măsura propria dezvoltare spirituală.
    4. 4.      Pentru că învățăturile lui Isus sunt atât teologice cât și etice.
    5. 5.      Pentru că orice decizie se bazează pe o normă sau standard etic.

În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea. (Judecători 17:6)

Din nefericire, acesta este standardul etic al multora din zilele noastre.

        C. Două aspecte ale standardului etic

1.  Domnul Isus, exemplul Său, viața Sa.  (Ioan 14:6)

2. Cuvântul lui Dumnezeu. (2 Timotei 3:16-17)

 

II. O SCURTĂ ISTORIE A ETICII

Comportamentul moral și etic își are originea în grădina Edenului. Adam și Eva trebuiau să ia decizii etice și Dumnezeu a așteptat ca ei să aleagă bine.  (Geneza 2:17-18)

A. Etica Babilonului antic

Etica babiloniană avea de-a face mai mult cu contractul social decât cu moralitatea. Ei cereau celor puternici să nu asuprească pe săraci, orfani și văduve. Pentru ei religia și etica nu aveau legătură între ele. Din punct de vedere moral, zeii babilonieni (și cei greci și romani), nu erau mai buni decât oamenii. De exemplu, zeul roman Bacchus (grecul-Dionysus), era zeul vinului și beției. Mulți zei din antichitate erau foarte depravați moral în comportament, comițând cele mai ordinare acte de imoralitate și înșelăciune. Singura diferență dintre zei și oameni era că zeii erau mai puternici și nemuritori. Învățătura lor etică era că deoarece zeii i-au făcut pe oameni hoți, mincinoși, etc., este imposibil pentru oameni să se comporte în mod etic și moral.

B. Etica Egiptului antic

În secolul al 16-lea I.C. codul etic egiptean era acela al justiției și ordinii. Egiptenii erau politeiști iar religia, ca și la babilonieni, nu juca un rol important în etică. Ei credeau că fericirea lor în viața de apoi depindea de comportamentul din această viață, astfel că se cerea un anumit comportament etic.

C. Etica Hindusă

Scopul principal al eticii hinduse era sănătatea, dorința datoria și în final mântuirea sau eliberarea în ființa supremă Nirvana. Altă variantă a eliberării în hinduism este prin yoga și meditație. Credința hindusă se bazează pe reîncarnare în alte forme de viață: câine, pisică, vacă, insecte sau vegetale. “Karma” determină ce formă de viață va lua cineva după moarte. Toate formele de viață sunt venerate, din moment ce un șobolan, o pasăre, un măgar sau un gândac poate fi o reîncarnere a strămoșilor.

D. Etica Musulmană

Etica musulmană se bazează pe Coran, cartea lor sfântă. Etica înseamnă conformare față de lege. Religia interferează toate aspectele vieții, moralitatea, individuală sau colectivă, luarea de ostateci ș.a.m.d.

E. Etica Ebraică

Etica pentru evrei vine prin revelația dată de Dumnezeu lui Moise în Vechiul Testament. Etica lor este cea mai înaltă comparativ cu toate sitemele etice ale celorlalte popoare. Era singura care cerea sfințenie, separare. Etica creștină este o continuare și împlinire a eticii ebraice.

F. Etica Greacă

Filozofii greci au o influență până în zilele noastre. Câțiva dintre cei mai renumiți filozofi greci sunt:

1. Socrate (469 – 399 I.C.), cam în aceeași vreme cu restaurarea evreilor din captivitatea babiloniană) Născut în Atena, Socrate a fost primul folozof moralist. El a promovat două valori morale: dreptatea și virtutea. Problema a fost că el a tras linie de egalitate între cunoștință și virtute și afirma că o persoană educată este virtuoasă, iar viciul este rezultatul ignoranței. Cei needucați erau nebuni. În 399 I.C., Socrate a fost acuzat de jefuirea zeilor greci și coruperea tineretului. A fost condamnat la moarte prin otrăvire. Nu a înființat nici o școală filozofică.  

2. Plato (427 – 347 I.C.) A fost student al lui Socrate. El învăța că perfecțiunea poate fi dobândită prin practicarea celor patru virtuți cardinale: cumpătare, curaj, dreptate și înțelepciune. Această filozofie este prezentă în multe biserici creștine de astăzi.  

3. Aristotel (384 – 322 I.C.) A fost student al lui Plato în Atena. Aristotel devine tutorele  lui Alexandru Macedon. El învăța că scopul final al oricărui om este să fie fericit și doar un om educat poate să fie fericit. A preluat învățătura lui Plato în școala lui. Ideea sa principală era „Nu face nimc în exces.”

4. Epicur (341 – 270 I.C.) Este fondatorul școlii filozofice numite Hedonism (însemnând etica porcului). Potrivit acestei teorii plăcerea este cel mai înalt ideal uman. Întreaga viață omul aleargă după plăceri. Plăcerea este bună, iar durerea este rea. Epicur a respins ideea lui Aristotel „nu face nimc în exces.” El a spus că religia este cel mai mare blestem pentru rasa umană. Nu a spus direct că nu crede în zei, dar a spus că pe zei nu-i interesează situația omului. Epicur poate fi considerat de asemena părintele teoriei evoluționiste. El a spus că omul este un conglomerat de atomi care s-au asociat la întâmplare. Hedonismul este religia egoismului. Ceea  ce îți place, fă,  indiferent ce efect are asupra altora. Dacă individul se simte bine, totul este în regulă.  

5. Zeno (490 – 430 I.C.) este fondatorul  Stoicismului, școală ce a durat până în 200 D.H. Este menționată în cartea Faptele Apostolilor. Învățătura lui Zeno era opusă celei a lui Epicur. Stoicii afirmau că idealul uman este lepădarea de sine. (Faptele Apostolilor 17: 15,16,18)

Susținătorii învățăturilor lui  Zeno spuneau că scopul final este eliberarea totală de pasiuni și simțăminte. Bucuria, fericirea, durerea, nu au nici un efect asupra omului înțelept. Ei credeau că există doar două realități: soarta și providența. Tot ceea ce se întâmplă este datorită voinței lui Dumnezeu și tot ceea ce poate face omul este să accepte această voință. Exprimarea emoțiilor durere, bucurie, teamă, etc., trebuie să fie suprimată.  Se poate ajunge la starea acesta prin ascetism, resemnare în fața soartei și înlăturarea tuturor simțămintelor și emoțiilor. Monahismul a preluat această teorie.  (Coloseni 2:8)

G. Etica Creștină (principalele curente care au influențat-o)

Creștinismul este o religie nu o filozofie, pentru că esența lui este închinarea față de Dumnezeu. Principiile lui sunt evidențiate în Biblie și sunt aplicabile pentru toate categoriile de oameni educați sau mai puțin educați.

Începând cu secolul al IV-lea A.D., împăratul Constantin a deschis poarta bisericii pentru lumea păgână. Ritualurile și concepțiile păgâne au fost introduse în biserică. Tot în acest timp s-a născut și monahismul. Câțiva oameni mari care au influențat gândirea creștină au fost:

1. Augustin de Hippo (354 – 430 AD)

Augustin a alcătuit prima etică creștină sistematică. Deși a enunțat multe lucruri bune, a învățat, de asemenea și multe lucruri rele. A fost puternic influențat de filozofia greacă, încercând să „creștineze” câteva idei de-ale lui Platon.  El a învățat că există șapte virtuți cardinale. Patru le-a reluat de la Platon: cumpătarea, curajul, dreptatea și înțelepciunea, iar trei le-a preluat de la apostolul Pavel: credința nădejdea și dragostea. Filozofia lui a fost predominantă în biserică până în Evul Mediu.

2. Scolasticismul (oamenii școliți)

Acest grup a stabilit școli și universități cu înaltă educație. Aici teologii încercau să armonizeze credința și rațiunea și să transforme creștinismul înr-o altă filozofie. Câțiva reprezentanți de seamă ai acestei școli au fost: Anselm, Abelard, Toma DAquino (părintele teologiei catolice), care a fost puternic influențat de învățăturile lui Aristotel.

3. Misticismul

Misticismul a luat ființă la sfârșitul Evului Mediu. Misticii respingeau ritualurile religioase și monahismul catolic. Câțiva mistici mai importanți au fost: Julian de Norwich, John de Cross, Miester Eckhart, și Thomas a’Kempis care a scris faimoasa lucrare Imitation of Christ (Imitarea lui Hristos).

 

 

4. Reformațiunea

Acesta a însemnat o revenire la etica Noului Testament. A fost înlăturat monahismul și ierarhia eclesiastică catolică. Reformațiunea inițiată de Martin Luther nu a adus mai multă sfințenie, ci a pus accentul pe neprihănirea prin credință.

5. Noul val al reformațiunii

În secolele al XVI, XVII și XVIII-lea câteva grupe de creștini au pus accentul pe sfințenie din punct de vedere etic. Printre aceștia se numără: frații Wesley, John Knox și Puritanii.

 

III. DIFERITE CURENTE FILOZOFICE ÎN ETICĂ

1. Care este cel mai înalt bine pentru om?

2. Care este scopul existenței umane?  

3. Ce este omul?

Aceste trei întrebări formează structura oricărei filozofii, religii sau sistem etic. Vom analiza cum diferite folozofii au răspuns la aceste întrebări și apoi vom căuta răspunsuri din punct de vedere al eticii creștine.

  1. A.     Hedonismul

Hedonismul (etica porcului sau a plăcerii) care este etica americană (se referă la epicurianism): Hedonismul afirmă că urmărirea plăcerii și fericirii este scop în sine și cel mai înalt ideal al vieții.  Există două tipuri de hedonism:

1. Hedonismul individului: este vorba de mentalitatea americană, adică urmărirea plăcerii și fericirii personale. Este filozofia „mă gândesc doar la mine” în sensul că mă interesează doar ceea ce mă face pe mine fericit. America trăiește pentru distracție. Omul lucrează pentru bani cu care cumpără plăcerea.  

Hedonismul individului s-a infiltrat puternic în creștinismul de pretutindeni. Mulți trăiesc o credință fără cruce. Ei nu amintesc nimic despre renunțare la sine, crucificarea plăcerii și eului. Ei predică despre gândirea pozitivă, succes, prosperitate, și realizare de sine. Numeroși, binecunoscuți predicatori americani promovează acest tip de hedonism.  Potrivit hedonismului individului răspunsul la întrebarea 1 este plăcerea cu orice preț.

2. Hedonismul Universal sau Utilitarianismul: este asemenea hedonismului individului, dar cu aplicabilitate universală. Fondatorul lui este J.S. Mill care a formulat teoria potrivit căreia acele acțiuni sunt corecte care îi fac pe cei mai mulți oameni fericiți. Cel mai înalt bine este utilitatea – scopul scuză mijloacele.  După teoria acesta se pot justifica toate formele de păcat: minciuna, furtul, comunismul, socialismul, etc. De exemplu este bine să minți dacă aceasta îi scutește pe ceilalți de suferință. Se justifică astfel și furtul de tip Robin Hood, adică a fura de la cel bogat pentru a da celui sărac.

Acestă filozofie este prezentă, de asemenea, și în biserică. De exemplu strîngerea de fonduri pentru biserică prin metode necinstite. Manipulare fără scrupule, loteria, bingo, etc. Cu alte cuvinte, dacă ies bani, totul este OK. 

Care este răspunsul lui Dumnezeu la acestă practică? (1 Ioan 2:15-17)

  1. B.     Stoicismul

Stoicismul este etica renunțării la sine.  Cel mai înalt bine pentru om este renunțarea la sine. Acesta înseamnă să fii complet liber de emoții și simțăminte, neafectat de durere, frică, plăcere, fericire. Stoicismul înseamnă să trăiești într-o permanentă stare de liniște și pace a minții. Pentru stoici emoțiile înseamnă o stare de boală.

Filozofia stoicismului este prezentă în creștinism sub forma auto-îndreptățirii. Monahismul are la bază stoicismul. Călugării practică renunțarea la plăcerile legitime și flagelarea, doar pentru a obține desăvârșirea.  Monahismul are la bază două erori.   

1. Există un standard dublu  pentru moralitatea creștină. Un standard pentru cei ce vor să obțină desăvârșirea este să meargă la mănăstire dedicându-se postului, rugăciunii și altor forme de renunțare la sine pentru a se elibera de simțăminte.

Un alt standard este pentru creștinii obișnuiți care își pot permite să mănânce orice și să bea, să se căsătorească și să se bucure de plăcerile trupului. Astfel se face distincție între duhovnicești și lumești, între cler și laici. În Biblie nu există o astfel de distincție.

3. Asceticismul extrem promovează o viață neprihănită. Se știe din experiență că adevărul este tocmai opusul. Istoria mănăstirilor este dovada cea mai grăitoare. Sunt unii care promovează celibatul. Celibatul este un dar, așa cum apostolul Pavel spunea, dar nu este un dar pe care ar trebui să-l aibă toți. Principiul de bază al Bibliei este căsătoria.  (Gen.2:18). Marea eroare a monahismului este fuga de lume pentru a duce o viață sfântă, în loc să meargă în lume pentru a predica evanghelia.  (Ioan 17:15; Matei 5:14-16; Matei 28:19-20)

Protestantismul a fost afectat, de asemenea, de stoicism. Anumite grupări ca menoniții, amish, unii baptiști germani și mulți penticostali legaliști, au confundat „lepădarea de sine” cu „negarea sinelui”. Un exemplu extrem este grupul amish care refuză curentul electric în casele lor, sau refuzul de a conduce autovehicule, etc. Legalismul cere conformare, în timp ce creștinismul înseamnă transformare.  

 

 

C. Etica Datoriei (responsabilității)

Această etică afirmă că este cel mai înalt bine pentru om să își facă datoria. Acesta este filozofia lui Emmanuel Kant (1724 – 1804), care a fost recunoscut drept cel mai mare filozof modern. Filozofia sa poate fi rezumată ca „datoria de dragul datoriei. ” El susținea că există o lege universală în fiecare om pe care el a numit-o „simțământul că trebuie” care crează în om dorința de a-și face datoria. El spunea că a face lucrurile din datorie este cea mai înaltă lege morală și datoria și obligativitatea sunt termeni inseparabili. Legea morală din noi ne obligă să facem aceasta.

La prima vedere aceasta pare a fi corectă, dar nu este în același ton cu etica creștină și adesea creează, în om, un fals simțământ de responsabilitate. „Etica datoriei” este etica mișcărilor evangheliei sociale. Kant credea că religia este bună atâta vreme cât creează simțământul responsabilității. Teologi liberali ca Brunner și Brandt, au fost influențați într-o mare măsură de Kant.

D. Etica Realizării de Sine

Această etică învață dezvoltarea armonioasă a tuturor capacităților și potențialului din om. Încurajează dezvoltarea vieții personale, valorii personale, imaginii de sine, etc. Omul poate să devină ceea ce potențialul său îi permite, prin realizare de sine.

Acesta este tocmai opusul la ceea ce spune Biblia despre sine. Biblia învață lepădarea de sine, umilința, răstignirea eului.  Etica realizării de sine poate fi rezumată după cum urmează:

1. Trăiește după regula de aur;

2. Ai încredere în tine – tu poți face asta! Doar trebuie să îți dezvolți o personalitate echilibrată.

Filozofia modernă este o filozofie a realizării de sine. Aceasta susține că cel mai mare rău este  o imagine proastă despre sine. Individul trebuie să privească în sine pentru că acolo se află secretul succesului. Creează-ți propria valoare, imagine, personalitate.

Nici o măsură a realizării de sine nu poate transforma natura căzută a omului. Omul nu poate privi în interiorul său pentru soluții la nevoile sale. El trebuie să privească la Dumnezeu. Printre proponenții eticii realizării de sine sunt Norman Vincent Peale, Robert Schuller și mulți alții așa numiții „predicatori ai prosperității.”

E. Etica Dragostei

Acestă etică învață că binele suprem pentru om este iubirea față de aproapele. Etica ecumenismului este parte din etica dragostei și a fost adoptată la Consiliul Mondial al Bisericilor. Problema acestei etici este că nu urmează definiția biblică a dragostei. Pentru ei unitatea este mult mai importantă decât adevărul, dar Biblia nu învață acest lucru.

Biblia ne învață că trebuie să trăim în unitate dar și în adevăr. Noi suntem sfințiți,  puși de o parte,  prin adevăr. Dacă urmărim unitatea sacrificând adevărul, nu corespundem cu etica Domnului Isus. Sistemul care promovează unitatea cu orice preț, este un sistem fals. (Ioan 17:17; Ioan 14:6)

F. Etica Puterii

Frederick Nietzsche (1844-1900) a inițiat acestă filozofie, iar mai târziu, a fost adoptată de Adolf  Hitler. Răul produs de acestă filozofie este foarte evident. Nietzsche a promovat glorificarea puterii brute. El a susținut că puterea și voința sunt cheile vieții, iar prin război rasa umană este purificată.  El a socotit creștinismul ca moralitatea sclavilor. El a spus că virtuțile curajului, cruzimii și stoicismului vor crea o nouă rasă în viitor. El afirma că a fi puternic înseamnă a fi bun.

G. Etica Intuiției

Acestă etică spune să urmezi iluminarea interioară. Este etica Quakerilor,  etica Pesimismului, etica Crizei, etica Budismului. Potrivit acestei filozofii viața nu are sens si este rea. Totul este intunecat și sumbru. Buda a spus că totul este suferință.

  1. H.    Etica Marxismului

A fost inițiată de Karl Marx (1818-1883) și preluată de către comuniști.  Marx spus că statul comunist este cel mai bun și oferă soluții pentru toate problemele umane. A urât religia și capitalismul. A format etica comunistă, ce a devenit responsabilă pentru moartea a milioane de oameni. Oricine se opunea puterii comuniste era eliminat.

I. Etica Creștină

Care este cel mai înalt bine din punct de vedere creștin? Răspunsul are două aspecte:

1. Cel mai înalt bine al omului este să caute mai întâi Împărăția lui Dumnezeu  și neprihăniea Lui. (Matei 6:33)

2.A face voia lui Dumnezeu, nu doar făcând fapte bune, dar ascultarea trebuie să fie făcută prin credință. (Matei 7:21)

Noi trebuie să îndeplinim aceeași lucrare ca Domnul Isus, adică să stabilim Împărăția lui Dumnezeu în inimile noastre.

 Cele mai importante principii ale stilului de viață creștin

Rămânerea în adevăr, rămânerea în credință în orice circumstanță a vieții.

(Evrei 10:23; citește de asemenea întregul capitol 11 din Evrei.)

Dacă exercităm acest fel de credință în toate aspectele vieții, diavolul nu are nici un succes asupra noastră.  (Romani 8:22; Faptele apostolilor 14:22)

Chiar și în cele mai aspre încercări noi trebie să rămânem în credință. Niciodată să nu cedăm. O credință neșovăitoare în Isus Hristos este cel mai important principiu al eticii creștine.  (Filipeni 4:19)

1. Pune primele lucruri pe primul rând  și toate celelalte vor fi oferite de către Dumnezeu. Este un act de încredere în Dumnezeu să ne eliberăm de frică, anxietate și îngrijorare.  

2. Sinceritate și onestitate  înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.  (Efeseni 4:15; 2 Corinteni 8:21; 1 Petru 2:12)

Creștinul trebuie să fie sincer, nu ipocrit, nu spune una și trăiește alta.  (Deuteronomul 25:13-16; Proverbe 11:1)

Aceste texte au de-a face cu sinceritatea și onestitatea în relațiile de afaceri dintre oameni. Dumnezeu urăște necinstea. Una din poruncile lui Dumnezeu este: „Să nu furi” (Exod 20:15)  (Luca 3:12-13; Matei 7:12)

            Isus ne învață să tratăm pe semenii noștri așa cum am vrea să fim tratați și noi.

3. Umilință adevărată  (Matei 5:5; 1 Petru 2:19-23; Filipeni 2:1-9; Romani 12:3; Iacov 1:21; Iacov 4:16; Galateni 5:26; Galateni 6:1; Efeseni 4:2; Coloseni 3:12-13; 1 Corinteni 10:12; 1 Corinteni 13:4; 1 Corinteni 15:10; Proverbe 15:33; Proverbe 18:12; Proverbe 22:4; Proverbe 27:2; Proverbe 30:32)

4. Un spirit de iertare și mulțumire față de toți. Oferă celorlalți beneficiul iertării.  (Efeseni 4:32)

Iertarea este o alegere nu un simțământ sau emoție.  (Coloseni 3:12; 1 Petru 4:8)

Dragostea trece cu vederea greșelile celorlalți. Nu vă preocupați cu păcatele altora, ci rugați-vă pentru ei. Scripturile ne spun să ne iubim vrăjmașii. (Matei 5:43-48; Matei 18:21-35; 1 Ioan 3:15)

5. Dragoste necondiționată față de Dumnezeu  și față de aproapele

(Matei 22:36-40)

Aici Domnul Isus ne-a dat două porunci în care sunt cuprinse toate celelalte. Este imposibil să iubim pe Dumnezeu și să nu iubim pe ceilalți. O consecință naturală a dragostei față de Dumnezeu este dragostea față de aproapele. (Luca 10:25-37;  Iacov 2:2-9; Galateni 5:6; 1 Timotei 1:5; Matei 7:12; 1 Ioan 4:20-21; 1 Ioan 3:11-14)

6. O completă lepădare de sine și urmarea lui Isus în calitate de ucenici

Ucenicia față de Hristos nu poate fi înlocuită cu nimic. Nimic nu trebuie să se interpună în relația cu Mântuitorul. Scopul vieții creștine este să fim pe placul lui Isus nu să ne placem nouă înșine. (Luca 9:23,57-62; Luca 14:25-33; Matei capitolele 5, 6, 7, și 10:34-39.)

 

 

 

7. O absolută separare de lume prin puritate lăuntrică și exterioară

(1 Ioan 2:15)

Acest pasaj ne spune că dacă iubim lumea, nu iubim pe Dumnezeu. Nu  trebuie să avem afecțiune față de lucrurile lumii. Ioan spune de asemenea:      (1 Ioan 2:16)

În calitate de credincioși nu trebuie să poftim lucrurile firii pământești, să iubim valorile materiale, sau să ne mândrim cu realizările noastre.  (1 Ioan 2:17; 1 Ioan 3:7-8)

În viața unui credincios trebuie să existe o separare categorică de păcat și de lume pentru Dumnezeu. Doar cei ce făptuiesc neprihănirea sunt neprihăniți. Nimeni să nu vă înșele, cel ce păcătuiește nu are parte de binecuvântarea lui Dumnezeu. Separarea de păcat este tema următoarelor pasaje (2 Corinteni 6:14-18; Romani 12:1-2; Romani 13:14; Romani 6:6; Matei 5:48)

Natura noastră cea veche a fost răstignită împreună cu Hristos și noi am fost înviați la o viață nouă pentru a-l sluji pe Domnul în neprihănire. Păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră.  Care este Standardul nostru atunci când ne confruntăm cu alegeri etice?

Creștinii au de-a face zilnic cu alegeri și multe dintre ele nu sunt specificate direct în Scriptură. Dar creștinul știe care sunt lucrurile rele atunci când este vorba de fumat, droguri, vizionarea programelor porno, etc. (1 Tesaloniceni 5:22)

Atunci când suntem confruntați cu alegeri ce nu sunt clare arătate în Scriptură, să ne punem următoarele întrebări:

a. Ar face Isus aceasta?

b. Acest lucru va aduce slavă lui Dumnezeu?

c. Mă va zidi pe mine?

d. Va da măcar o aparență de rău?

e. Poate deveni pentru cineva o pricină de poticnire?

Efectul alegerii mele este o căutare sinceră după neprihănirea lui Dumnezeu? (de exemplu un atlet creștin este sponsorizat de o firmă de băuturi alcoolice. El poate câștiga bani mulți prin a face reclamă la o anumită băutură alcoolică. Ce urmărește, de fapt, acest sportiv? Gloria lui Dumnezeu sau banii?)

8. Loialitate absolută și ascultare de Cuvântul și voința lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim credincioși față de Dumnezeu. Cu ce drept Îl numim Domn dacă nu Îl acultăm?  (Matei  7:21; Luca 16:10-12; Luca 6:46)

9. O dorință personală de a realiza Marea Însărcinare a propovăduirii Evangheliei în toată lumea. (Matei 28:18-20; Marcu 16:15; Ioan 20:21; Faptele apostolilor 1:8; Faptele apostolilor 4:29-30; Faptele apostolilor 8:4)

10. O preocupare sinceră și grijă  pentru păstrarea unității de credință în adevăr, cu orice preț. Cuvântul ne spune să nu părăsim cărarea adevărului. Noi trebuie să fim hotărâți să fim loiali Evangheliei.  (Iuda 1:3; 2 Timotei 4:1-4; Faptele apostolilor 20:27-31; 2 Ioan 1:7-11; Tit 1:9-14;  Gal. 2:1-13)

Cum ar trebui să întâmpinăm ereziile? A tăcea poate fi considerat ca semn al acordului, dar trebuie să ne asigurăm că ne exprimăm dezacordul fără a fi răutăcioși.

Câteva considerații în acest sens:

a. Corectează eroarea în spiritul dragostei. Dacă discuția se aprinde și sunt spuse cuvinte mânioase, oprește dialogul imediat. Dumnezeu așteaptă ca apărătorii adevărului să fie blânzi și calmi.

b. Nu asculta de minciună. Nu urma pe cel ce spune neadevăruri.

(Proverbe 19:27)

 

IV. BAZA BIBLICĂ A ETICII

Filozofia nu are răspunsuri satisfăcătoare la cele trei întrebări etice. Doar etica creștină oferă răspunsuri solide.

  1. A.     Întrebările de bază în etica creștină

1. Care este cel mai înalt bine?

A căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.   (Matei 6:33)

A face voia lui Dumnezeu din inimă.

2. Care este standardul, autoritatea finală pentru ceea ce este bine sau rău?

Prin ce standard poate să măsoare cineva comportamentul său? Care este regula sau norma? Unii spun că nu există normă, ci fiecare se ghidează după conștiință. Alții spun că există intuiția, iar alții se bazează pe rațiune sau intelect.

Din punct de vedere creștin există două răspunsuri:

a. Dumnezeu,

b. Cuvântul lui Dumnezeu.

În aceste două direcții se poate găsi standardul a tot ce este bine și rău. Cuvântul lui Dumnezeu descoperă neprihănirea Sa. (Psalmi 97:1-2)

Dumnezeu este sursa binelui. Neprihănirea este nu doar un atribut al Său ci El Însuși. (Psalmi 19:8-9; Psalmi 33:4-5)

Cei care au avut nefericirea să crească fără nici un standard care să le dirijeze viața, duc o viață sălbatică și nestăpânită. În contrast, toți cei Îl ascultă pe Dumnezeu au un standard infailibil în Cuvântul Lui. (1 Petru 1:16;  Matei 5:48)

 Neprihănirea lui Dumnezeu este sfințenia Sa morală. Perfecțiunea caracterului Său este standardul nostru. El ne cheamă să fim ca El. (Deuteronomul 32:4)

Dumnezeu cere ca noi să fim sfinți ca El. Așa cum El este drept, bun, iubitor, fără păcat, corect, etc., tot așa trebuie să fim și noi.  

Ca și etica Vechiului Testament, etica Creștină (a Noului Testament) își are originea în Dumnezeu și în neprihănirea Sa.  Nu se bazează pe sistemul moral uman, ci pe Dumnezeu și pe Cuvântul Său. În Vechiul Testament termenii folosiți pentru neprihănirea divină și pentru cea umană sunt interschimbabili. Ideea era că nivelul neprihănirii umane trebuia să fie același cu al neprihănirii divine. Ceea ce este El, El așteaptă ca să fim și noi. În Noul Testament lucrurile sunt duse mai departe. Dumnezeu rămâne standardul după care să ne măsurăm credința și comportamentul. Pretențiile divine nu s-au schimbat, totuși în Vechiul Testament Israel nu a fost în stare să îndeplinescă în cel mai înalt sens ceea ce se aștepta de la ei. Ei nu aveau revelația completă a lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Ei nu aveau plinătatea Duhului Sfânt locuind în interiorul omului astfel ca să poată trăi o viață cu adevărat sfântă. Credincioșii Vechiului Testament demonstrau sfințenia lor prin ritualuri, jertfe și ceremonii. În Noul Testament credinciosul trăiește sfințenia în viața zilnică. Acum avem un Model de sfințenie, nu doar o poruncă de a fi sfinți. În viața lui Isus noi vedem sfințenia transpusă în practică. Exemplul Său nu este doar o idee filozofică abstractă ci idealul etic pentru creștin. (Ioan 1:1,2,14,18; Ioan 14:6-7)

3. Este omul cu adevărat liber să aleagă, să acționeze moral și etic?

Există o arie largă de răspunsuri la această întrebare. Unii spun că omul este complet liber să aleagă și să acționeze așa cum dorește și nu există predestinație sau soartă. În extrema opusă, cei care spun că omul nu are nici o libertate. Soarta este stăpâna absolută care guvernează viața umană. Unii cred că toate detaliile vieții omului au fost prestabilite și nu mai există nici un spațiu pentru libertatea alegerii. Dacă într-adevăr omul nu este liber să facă alegeri morale și etice ne lovim de o problemă. Cum poate Dumnezeu trage la răspundere și să pedepsească pe cineva care nu este responsabil de faptele sale? Spre deosebire de animale, omul este o ființă liberă care are libertatea de a face alegeri morale libere.

Dumnezeu care a creat toate lucrurile, le susține și nimic nu se poate sustrage controlului Său. Totuși, în același timp Biblia învață că omul are suficientă determinare astfel că este responsabil de faptele sale înaintea lui Dumnezeu.

Biblia învață, de asemenea, că numai oamenii născuți din nou pot înfăptui, prin harul lui Dumnezeu, cel mai înalt bine moral, pentru că omul natural este rob al păcatului și el va alege să facă ce este rău. De exemplu vulturul este liber să aleagă să mănânce tot ceea ce vrea: cele mai alese grâne, fructe delicioase, sau iarba cea mai verde. Dar vulturul moare de foame între toate acestea atâta vreme cât nu întâlnește cadavre în descompunere. La fel este omul păcătos. El respinge tot ce este moral, sfânt și curat și va alege păcatul. Atâta vreme cât Dumnezeu, prin harul Său, nu va produce o schimbare supranaturală de regenerare a inimii, omul va muri în păcatele sale. Nouă ni se cere să credem. Este responsabilitatea noastră să exercităm acest drept. Atunci când credem ne dăm seama că doar harul lui Dumnezeu ne-a făcut în stare să ne pocăim. Astfel la întrebarea „Este omul liber?”, răspunsul este: El este liber suficient ca să fie responsabil de faptele sale. Este atât de liber încât este în stare să acționeze reponsabil. Dacă facem rău, Dumnezeu ne trage la răspundere. 

B. Etica Vechiului Testament și etica Noului Testament

1. Practicile morale și etice pe care le avem în Noul Testament se bazează pe cele din Vechiul Testament. În calitate de creștini, deoarece etica noastră se bazează pe întreg Cuvântul lui Dumnezeu, noi considerăm ambele Testamente ca standard de comportament.

2. Etica Vechiului Testament se bazează pe revelația lui Dumnezeu, spre deosebire de eticile Babiloniană și Egipteană, care se bazau pe nevoile sociale, pe datorie, etc. Etica Greacă se baza pe rațiune sau intelect.  

Etica Vechiului Testament are o bază religioasă, pe când eticile celorlalte popoare nu aveau legătură cu religia. De fapt, Vechiul Testament nu face diferență dintre etică și religie. Poruncile morale fac parte din același trunchi de porunci divine. De exemplu cele Zece Porunci conțin patru porunci referitor la religie, iar șase porunci sunt referitor la morală.

3. Etica Vechiului Testament este incompletă, deși a fost suficientă pentru Israelul din vremea aceea. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine poporului Israel atât cât ei au fost în stare să înțeleagă, să primească și să aplice. În Vechiul Testament, profeții și îngerii căutau mai multă lumină în ceea ce pentru noi creștinii reprezintă adevăruri elementare. Acum noi cunoaștem lucruri care pentru ei erau taine. În vechime Dumnezeu a vorbit prin profeți, acum noi avem cea mai mare descoperire a lui Dumnezeu prin Isus Hristos, Fiul Lui.  Noi avem un legământ mai bun.  (1 Petru 1:9-13; Evrei 1:1-2)

 4. Etica Vechiului Testament era o etică a Legii, dar nu în opoziție cu etica Harului din Noul Testament.  Deși legea ceremonială (circumciziunea, jertfele, sărbătorile, etc.) au fost consumate prin moartea lui Hristos, principiile morale conținute în ele rămân valabile și în Noul Testament.

5. Toate principiile celor Zece Porunci sunt veșnice și, deci, valabile în orice timp și loc. În timp ce au fost date poporului evreu ele sunt destinate tuturor oamenilor. Ele sunt parte din revelația lui Dumnezeu, Biblia, și trebuie studiate împreună cu Noul Testament. Vechiul Testament nu trebuie așezat mai prejos decât Noul Testament. El trebuie înțeles și aplicat corespunzător în vremea noastră. Nu putem înțelege corect Noul Testament dacă dăm la o parte pe cel Vechi. (2 Timotei 3:16; Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11)

 6. Scripturile Vechiului Testament și legea a fost un pedagog pentru Israel pentru că erau ca un copil ce avea nevoie de instruire. Legea cu reguli precise „ce să faci” și „ce să nu faci” este pentru cei imaturi. (Galateni 3:24)

 În timp ce creștinul are o descoperire completă și Duhul Sfânt, este de așteptat să se comporte ca o persoană matură. Când omul devine matur nu mai trebuie să i se amintească mereu ce trebuie și ce nu trebuie să facă pentru că el le face din obișnuință. În regulile Vechiului Testament creștinul vede principii morale valabile și astăzi.

C. Câteva diferențe dintre Vechiul și Noul Testament

Au fost cerințele lui Dumnezeu pentru Israelul din timpul Vechiului Testament mai prejos din punct de vedere moral decât cele pentru creștinii din Noul Testament?

Există diferite școli de gândire în această privință, dar răspunsul este NU. Dumnezeu este același și are același standard, dar a tolerat mai multe în timpul de atunci.

Unii argumentează acest punct de vedere astfel:

1. De ce Dumnezeu a permis poligamia și divorțul în Vechiul Testament?

Domnul Hristos a explicat această permisiune datorită împietririi inimii celor din vechime. (Matei 19:3-8)

 Erau două școli rabinice proeminente în timpul acela referitor la divorț, iar fariseii au gândit că Îl vor prinde în cursă pe Isus. Prima școală, a lui Shammai, spune că un bărbat putea divorța doar în situația că soția lui era infidelă sau imorală. Școala lui Hillel, spre deosebire, permitea divorțul pentru orice motiv. Isus a explicat care a fost intenția originală a lui Dumnezeu.

Orice încercare de a distruge căsătoria este o violare a intenției originale a lui Dumnezeu. O singură excepție există în cazul adulterului unei părți, ceea ce constitue încălcarea legământului conjugal.  Termenul „curvie” include toate tipurile de păcate sexuale ca homosexualiatea, incestul, bestialitatea, etc.  În Noul Testament, sub har, omul este făcut în stare să asculte de principiile legii.

2. De ce Dumnezeu a comandat uciderea și războiul în Vechiul Testament? În mod clar, Dumnezeu a instruit poporul Israel să lupte împotriva dușmanilor lor și să îi extermine, în timp ce în Noul Testament Isus vorbește despre a întoarce celălalt obraz și despre dragostea față de vrăjmași.. (Exodul 20:13)

 Există contradicție între Vechiul și Noul Testament?  (Geneza 9:6; Exodul 21:12,15-16)

            Aici avem instiuția pedepsei capitale pentru diferite crime. Porunca să nu ucizi nu are de-a face cu pedeapsa capitală.  Statul în Vechiul Testament era Israel și a primit autoritatea să execute criminalii. Canaaniții care au fost exterminați au fost vinovați de cele mai degradante crime. Nu citiți aceste pasaje prin ochii celui ce ucide persoane inocente. Era judecata lui Dumnezeu  asupra celor răi. Dumnezeu a executat criminalii pentru a nu contamina pe poporul Său.

În Noul Testament Dumnezeu nu mai guvernează națiunile în sens teocratic asemenea lui Israel. Creștinii sunt străini și călători în această lume și trebuie să lase judecata făptuitorilor de rele în seama statului. (Deuteronomul 9:4-5; Romani 13:1-4)

3. De ce Rahav a fost apreciată prin faptul că a spus o minciună? Minciuna este foarte clar interzisă în Noul Testament. A permis Dumnezeu minciuna în Vechiul Testament în așa fel încât să binecuvânteze pe mincinoși? Rahav locuia într-o cetate depravată. Ce putea să cunoască ea despre etică? Rahav nu este socotită neprihănită prin etica ei ci prin credința ei. (Evrei 11:31; Iacov 2:25)

Deși metoda lui Rahav nu corespunde cu standardul Bibliei, totuși trebuie să ne amintim că ea nu avea nici un principiu moral (era desfrânată). Ea a fost apreciată și socotită neprihănită pentru credința ei, nu pentru faptele sale.

Promotorii eticii situaționiste, pornind de la cazul Rahav, avansează ideea că minciuna în anumite situații poate fi acceptabilă; a minți pentru a salva viața cuiva, sau pentru a proteja o persoană de simțăminte dureroase, etc.

(Leviticul 19:11)

 4. Noul Testament spune că gelozia este păcat pe când în Vechiul  Testament spune că Dumnezeu este gelos. Dumnezeu este gelos pe Numele Său, pe onoarea Sa și pe caracterul Său. El este gelos pe poporul Lui pentru a nu fi atras de idolatrie. Națiunea lui Israel era considerată soția lui Yahwe, iar El a devenit gelos când aceasta s-a dus după alți zei. Soțul care nu este gelos pe soția lui necredincioasă, are probleme.

Criticii susțin că Dumnezeu a binecuvâtat poporul Lui mai mult în Vechiul Testament decât în Noul.

La acesta prezentăm cinci afirmații :

(a) Cerințele lui Dumnezeu sunt aceleași în Vechiul ca și în Noul Testament – sfințenia absolută.  (Leviticul 19:2; Leviticul 11:44-45; Leviticul 20:7,26)

 (b) Dumnezeu nu se schimbă niciodată. În Noul Testament, Pavel spune că neprihănirea Legii cerea desăvârșirea. Datorită imaturității iudeilor, adică a împietririi inimii lor, Dumnezeu a tolerat păcatele lor. (Romani 7:12-14; Romani 8:3-4; Faptele apostolilor 17:30)

 (c) Intenția lui Dumnezeu prin darea Legii era ca ea să fie ascultată.

(Leviticul 19:2; Ezechiel 18:4)

Neascultarea de Lege înseamnă moarte. Când vrei să ști ce a cerut Dumnezeu în Vechiul Testament, privește la Abraam.  (Geneza 17:1-2; Matei 5:48)

 Conformarea desăvârșită față de Legea lui Dumnezeu era cerută în Vechiul ca și în Noul Testament.

(d) Dumnezeu le-a suportat păcatele până la venirea Mântuitorului Isus Hristos.  (Romani 3:23-24)

(e) Învățătorii lui Israel au schimbat însemnătatea legilor din Vechiul Testament, dar Isus a venit să restaureze înțelesul original. Domnul Isus și apostolul Pavel s-au confruntat cu tradițiile stabilite de către rabini. Aceste tradiții erau o intrepretare greșită a adevăratului sens pe care l-a intenționat Dumnezeu pentru legile Vechiului Testament. (Matei 15:1-3; Matei 5:17-20)

 

V. PRINCIPIILE DECALOGULUI

Centrul eticii Vechiului Testament este Decalogul. Predica de pe munte rostită de Domnul Hristos este Decalogul Noului Testament.

Cele zece porunci, adesea numite Legea Morală a Israelului, a fost expresia supremă a revelației Vechiului Testament.  A fost standardul neprihănirii revelate de Dumnezeu în Vechiul Testament și baza eticii și moralității. Principiile conținute în acest cod de legi sunt eterne și, deci, valabile de asemenea în dispensațiunea Noului Testament. Ele au fost clar exprimate în învățăturile Domnului Isus și ale apostolilor.  

Porunca I

Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. (Exodul 20:1-3)

 Două aspecte sunt prezente în prima poruncă:

1. Monoteismul, adică un singur Dumnezeu. Există trei religii monoteiste: Iudaismul, Creștinismul și Islamul.

2. Credincioșia absolută față de unicul Dumnezeu. În etica Noului Testament descoperim aceeași poruncă – devoțiune totală și dragoste față de Dumnezeu. Nu putem fi prieteni și cu Dumnezeu și cu lumea. (Iacov 4:4; Matei 22:36-39)

 Aici, Isus arată clar care este cea mai mare poruncă, și a doua asemena ei.

(Matei 10:37-38)

Dragostea noastră față de Hristos trebuie să fie neîmpărțită. Deși trebuie să îi iubim pe semenii noștri, nimeni și nimic nu trebuie să ia locul lui Dumnezeu. Principiul este devoțiune totală față de Dumnezeu. (Luca 14: 25-27, 33; 1 Cor. 16:22]

B. Porunca a II-a

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)

 Nu trebuie să existe nici o reprezentare a divinității. Dumnezeu pedepsește pe idolatri trei-patru generații. Dumnezeu interzice icoanele, statuile, tablourile sau alte reprezentări pentru că:

Este o încercare de a înfățișa pe Dumnezeu asemnea oamenilor sau altor obiecte, a reprezenta Înfinitul prin lucruri finite.

Întotdeauna când cineva folosește o imagine pentru închinare, aceasta îi va abate atenția de la Dumnezeu care este spirit, la obiectul respectiv. El va susține că este un sacrilegiu să distrugi o astfel de imagine.

În Noul Testament același principiu este valabil.  (Ioan 1:14)

 Dumnezeu este spirit; Hristos este Dumnezeu-Fiul înveșmântat în trup omenesc.  (Ioan 4:24)

 C. Porunca a III-a

Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. (Exodul 20:7)

 Principiul este reverență sau respect față de Dumnezeu. Sunt multe moduri în care oamenii pot lua Numele lui Dumnezeu în deșert.

1. Prin folosirea lipsită de respect a Numelui lui Dumnezeu , blestemele sau folosirea numelui divin, fără discernământ, în mod curent, în limbajul cotidian.  

2.  Prin jurământul fals. În timpul Vechiului Testament oamenii obișnuiau să jure pe numele zeilor lor. Dumnezeu a spus evreilor că ei puteau să jure doar în Numele Domnului. Acesta însemna că invocă pe Domnul ca Unul care ține evidență de ceea ce spune omul. Isus a interzis folosirea jurământului în vorbirea cotidiană.  (Deuteronomul 23:21-23; Psalmi 13:4; Eclesiastul 5:4-5; Matei 5:34; Iacov 5:12)

3. Prin fățărnicie. Prin mărturisirea credinței cu buzele în timp ce viața zilnică este în contradicție cu mărturisirea de credință.  (Leviticul 22:2; Deuteronomul 28:58; Isaia 57:15; Psalmi 111:9; Matei 15:8-9; Matei 6:9; Faptele apostolilor 4:12; Filipeni 2:9-10)

D. Porunca a IV-a

Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. (Exodul 20:8-11)

Sabatul, familia și hrana au fost stabilite de Dumnezeu odată cu creațiunea lumii. Sabatul a fost destinat să fie un semn de aducere aminte a mărețului adevăr și eveniment al Creației. Din acest motiv a fost proclamat și inclus în codul moral al celor Zece Porunci.

1. Sabatul înseamnă a șaptea zi a săptămânii,  dar mai poartă, de asemnea și alte semnificații. Cuvântul „sabat” înseamnă „a se odihni”, „a înceta activitatea”.  Sabatul biblic, săptămânal, începea vineri la apusul soarelui și se încheia sâmbătă seara la apusul soarelui.

2. Alte zile care erau denumite sabat în Vechiul Testament erau Ziua Ispășirii, Sărbătoarea Trâmbițelor și Sărbătoarea Corturilor.

3. Anul Sabatic – fiecare al șaptelea an era un an de odihnă pentru pământ, în timpul căruia nu exista arat, semănat și cultivat. (Leviticul 25:1-5, 20-23)

De asemenea, datoriile erau anulate în anul sabatic.

4. Un alt an sabatic era „Anul Jubiliar” care era anul următor după o serie de șapte ani sabatici, adică al cincizecilea an.  În acest an fiecare suprafață de teren revenea prorietarului original, în caz că între timp a fost înstrăinată, iar toți sclavii erau eliberați.

5. Sabatul zilei a șaptea era foarte clar diferit de toate aceste Sabate ceremoniale. Mai mult, Dumnezeu a făcut Sabatul săptămânal semnul dintre El și poporul Său.  (Exodul 31:12-17; Ezechiel 20:12,20)

 6. Există câteva reguli specificate referitor la ce este și ce nu este permis în Sabat.  În Vechiul Testament Dumnezeu a interzis Israeliților să aprindă focul, să gătească, să cumpere sau să vândă; călcarea Sabatului era pedepsită cu moartea. (Exodul 35:2-3; Numeri 15:32-36; Neemia 10:31; Neemia 13:15-19)

7.  Iudeii au adăugat multe alte reguli la cele date de Dumnezeu. Astfel s-a alcătuit datina bătrânilor sau tradiția. Domnul Isus și apostolii nu au respectat aceste adăugiri. Ei au păzit Sabatul după litera și spiritul Scripturii.  

(Luca 4:16; Faptele apostolilor 17:2)

 8. Întrebarea etică este cum să păzești Sabatul ca pe o zi sfântă?  Ce reguli din Vechiul Testament referitore la păzirea Sabatului mai sunt valabile în Noul Testament?  Cum le aplicăm astăzi? Un răspuns la acestă întrebare este documentul pregătit de Conferința Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea: PĂZIREA SABATULUI – INSTRUCȚIUNI

E. Porunca a V-a

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. (Exodul 20:12)

Principiul aici este respectul față de autoritate. Respectul începe din familie și include toate tipurile de autoritate. Dacă nu există respect în familie nu va fi nicăieri. În timpurile biblice respectul față de cei în vârstă era ceva foarte important. Este și o promisiune care însoțește acestă poruncă, viață lungă.  (Efeseni 6:1-3)

Acesta este un pasaj din Noul Testament, practic o citare cuvânt cu cuvânt a poruncii a cincea. Respectul față de autoritate a fost cheia supraviețuirii iudeilor. Familiile se autodistrug când nu există respect. Acest respect include respecul față de autoritatea civilă.  (Romani 13:1-7)

În Efeseni se face referire și la supunerea sclavilor față de stăpânii lor. Astăzi avem dea face cu relația dintre angajați și angajatori. Creștinul în calitate de angajat trebuie să-și îndeplinească responsabilitățile ca pentru Domnul.  (1 Timotei 2:1-2; 1 Petru 2:13-14; 1 Samuel 15:23)

Acest ultim pasaj ne spune că neascultarea este la fel de vinovată înaintea lui Dumnezeu ca și vrăjitoria. Răzvrătirea este spiritul lui anticrist și înseamnă rebeliune împotriva orânduirii stabilită de Dumnezeu.

F. Porunca a VI-a

Să nu ucizi. [Ex. 20:13]

Principiul este respectul față de viața umană. (Geneza 9:3)

În Vechiul Testament, singura situație când viața putea fi luată în mod legal era pedeapsa capitală. În acest caz, această execuție era săvârșită doar de către autoritatea religioasă sau civilă.(Geneza 9:5-6)

Luarea vieții cuiva nu trebuia să fie un act de răzbunare individuală. Israel a fost condus de Dumnezeu prin sistemul teocratic. De aceea ei executau direct porunca lui Dumnezeu când trebuiau să meargă la război sau să aplice pedeapsa capitală.

Acest principiu se află și în Noul Testament. Predica de pe Munte este pentru NT ceea ce este Decalogul pentru VT. În Predica de pe Munte vedem același principiu al sacralității vieții. Nu este nici o justificare pentru a ucide. Totuși exemplul lui Anania și Safira arată suveranitatea lui Dumnezeu în ce privește pedeapsa capitală.(Matei 5:38-39; 1 Ioan 3:15-16)

G. Porunca a VII-a

Să nu preacurvești [Ex. 20:14]

Principiul este sfințenia căsătoriei și a relațiilor de familie subliniind credincioșia, loialitatea soților unul față de celălalt pe toată durata vieții. Relațiile sexuale sunt permise doar între soț și soție. Orice excepție este păcat. Pedeapsa in VT pentru curvie era moartea. Nu era specificat nici un scrificiu pentru acest păcat. Totuși experiența lui David arată că Dumnezeu l-a iertat chiar și pentru adulterul și crima sa față de Urie. Sigur că David a dat dovadă de o pocăință exemplară. 

Noul Testament are de spus multe despre păcatul sexual. (1 Corinteni 6:13-20)

Vechiul Testament de asemenea are multe declarații referitoare la acest subiect. (Maleahi 3:5)

Dumnezeu urăște divorțul. Creștinii au pierdut acest simțământ, în mare măsură, dar Dumnezeu nu. (Matei 5:27-28, 31-32; Galateni 5:19-21; 1 Corinteni 6:9-10; Evrei 13:4; Apocalipsa 21:8)

H. Porunca a VIII-a

Să nu furi. [Ex. 20:15]

Principiul este dublu atât în Vechiul cât și în Noul Testament:

–  Achiziționarea pe căi cinstite a averii.

–  Recunoașterea dreptului de proprietar al celorlalți.

Căi prin care este călcată acestă poruncă (în afară de mască și pistol):

1. Prin schimbarea prețului produselor din magazine;

2. Prin dereglarea cântarelor sau folosirea de măsuri false;

3. Prin mutarea hotarelor proprietății;

4. Prin jocurile de noroc, sperând să câștigi mai mult decât ai investit.

5. Prin controlul stocului de piață;

6. Prin ascunderea defectelor produsului pe care îl vinzi. (Romani 12:17;       2 Corinteni 8:21)

7. Angajații care lenevesc în timpul lucrului; (2 Tesaloniceni 3:10; Coloseni 3:22-25)

 8. Angajatorii care nu plătesc un salariu corect;  (1Timotei 5:18; Coloseni 4:1; Proverbe 11:24)

 9. Prin a nu plăti datoriile.  (Romani 13:8; Psalmi 37:21)

 10. Prin evaziune fiscală (a nu plăti impozitul la stat). (Matei 22:21)

 11. Prin copiere la examene la școală;

12. Prin a profita de neștiința, sau neputința vânzătorului plătind un preț mai mic decât este valoarea produsului. Trebuie să fim gata să plătim prețul real al produsului.  (Proverbe 20:14)

 13. Prin cumpărarea de produse furate;

14. Prin a profita de neștiința cumpărătorului.  (Efeseni 4:28; 1 Corinteni 6:10; Romani 12:17)

 I. Porunca a IX-a

Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău. [Ex. 20:16]

Principiul aici este onestitatea; interzicerea falselor informații, insinuărilor, și defăimărilor.

 

J. Porunca a X-a

Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. (Exodul 20:17)

 Principiul clar este negarea dorinței păcătoase după ceea ce aparține altuia.

 

VI: PRINCIPIILE ETICII NOULUI TESTAMENT

  1. A.     Caracteristicile Distinctive ale Eticii Creștine
  2. 1.       Este etica unui Mântuitor.
  3. 2.       Este constituită din principii nu legi. Sunt principii veșnice, lucruri cu consecințe veșnice.
  4. 3.       Se aplică doar la creștinii care trăiesc sub har.
  5. 4.       Înseamnă comportament, nu doar idei, idealuri sau gânduri. Nu putem separa creștinismul de comportament.
  6. 5.       Comportamentul creștin are la bază motivații creștine. Motivele corecte  ale faptelor sunt considerate de Dumnezeu ca bază pentru răsplată.

Trei caracteristici ale motivelor corecte:

  1. a.  Dacă motivul este curat, și fapta este făcută în Numele lui Isus.(Col 3:17)

b. Fapta să fie făcută spre slava lui Dumnezeu.  Inimile oamenilor vor fi judecate de către Dumnezeu pentru a se vedea dacă au lucrat spre slava Lui sau spre slava personală.

c. Fapta să fie făcută prin credință.  (Evrei 11:6)

Este imposibil pentru o persoană nerenăscută să facă o faptă bună fără un motiv păcătos, de aceea este nevoie de neprihănirea lui Hristos. (Galateni 2:16; Matei 7:18; Isaia 64:6)

 Este suficient să existe doar motivație corectă? Justifică motivul corect un comportament greșit? NU, sinceritatea motivului nu justifică un comportament rău. De exemplu, a fura pentru a hrăni familia; uciderea din milă, etc. A avea un motiv corect pentru o faptă rea este denumită ca situație etică. Standardul nostru ar trebui să fie: niciodată nu face rău pentru a realiza binele.  

Trei părți de bază a unei fapte morale:

1.motivul acțiunii;

2.fapta în sine,

3.consecințele acțiunii.

O faptă este corectă, din punct de vedere etic, atunci când izvorăște dintr-un motiv bun, este îndeplinită prin mijloace corecte și rezultă în consecințe biblice acceptabile. 

6. Etica creștină este o etică absolută. Nu este doar fapta, este și inima.  (Matei 5:21-22; Matei 5:28; Matei 5:33-34; Matei 5:21-22;28;33-34;37)

 Isus a intenționat ca nici unul din cei ce au ascultat predica de pe munte să nu rămână cu gândul auto-îndreptățirii. El a cerut perfecțiunea și El ne-a făcut să înțelegem ce însemnă acestă perfecțiune.  

7. Etica creștină este pozitivă în neprihănire. (Matei 6:33)

 Noi trebuie să căutăm neprihănirea. Mesajul lui Isus nu este doar mesajul răscumpărării, ci și mesajul neprihănirii. Isus nu a venit doar pentru a ne mântui și apoi să trăim în călcarea legii morale, ca și când nu are importanță dacă avem comportament moral sau nu. El ne cheamă să abandonăm păcatul și să trăim în sfințenie. (1 Ioan 3:7)

 8. Etica creștină este o etică a slujirii. În capitolul 13 din Ioan, avem raportul spălării picioarelor ucenicilor de către Isus. Este vrednic de observat că Împăratul împăraților este Mielul lui Dumnezeu ce se pleacă să spele picioarele celor păcătoși, iar consecința este că și noi trebuie să facem la fel.  

Serviciul este dragoste. Adevărata măreție în Împărăția lui Dumnezeu nu este poziția sau rangul, ci serviciul făcut cu dragoste spre binele altora.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest material a fost pregătit de

pastor Buciuman Simion

 

 

 

 

 

 

 

 

O faptă este corectă

 

 atunci când izvorăște dintr-un motiv bun,

este îndeplinită prin mijloace corecte și

 rezultă în consecințe biblice acceptabile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s